Vikingii fac parte din grupa popoarelor germanice alături de goţi, vandali, longobarzi, franci şi anglo – saxoni. Ei au pornit din Peninsula Scandinavică şi au avut un rol deosebit în formarea popoarelor moderne. În Evul Mediu timpuriu, ei s-au aşezat în Franţa, Anglia şi Sicilia. Raporturile lor cu populaţiile locale şi-au pus decisiv amprenta asupra limbii, mentalităţii şi istoriei zonelor în care s-au aşezat. În răsăritul Europei, ei au avut un aport important în cadrul formării statului rus, constituind pătura conducătoare. Îi regăsim şi în Bizanţ, unde formează garda imperială de varegi. Pe de altă parte, schimburile comerciale au dus şi la influenţarea vikingilor din Scandinavia, unde au fost puse bazele regatelor medievale ale Danemarcei, Suediei, Norvegiei şi Islandei.
Un alt fapt care trebuie menţionat este acela că vikingii au fost şi mari exploratori. Ei au descoperit Groenlanda şi au ajuns chiar pe ţărmul Americii.
Sursa: Zoe Petre (coordonator), Carol Căpiţă, Ecaterina Lung, Cristian Olariu, Daniela Zaharia, Ioan Grosu, Istorie, Manual pentru clasa a IX-a, Editura Corint, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu