Hristos a înviat, bucuria mea!

”Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință, dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.”  Troparul Sfântului Serafim de Sarov

Unul dintre  cei mai cunoscuți sfinți, cinstit nu numai în Rusia – țara natală – ci și în celelalte țări ortodoxe, este Serafim de Sarov. El s-a născut în localitatea Kursk, la 19 iulie 1759. Tatăl său, Isidor Ivanovici Moșnin, era negustor și constructor. Ducea o viață marcată de învățătura lui Hristos, împreună cu soția sa, Agatia Fotievna, o femeie plină de virtuți, mereu pregătită să vină în ajutorul copiilor proveniți din familii sărace. Fiind oameni cu stare ajutau la construirea de biserici. Mai târziu, fiul lor va construi biserici în sufletele oamenilor. Cei doi au avut trei copii: Paraskovia, Alexei și Prohor (viitorul Sfânt Serafim). Acesta rămâne orfan de tată la vârsta de 3 ani și este crescut de mama sa. Viața sa de sfințenie este intuită de un sfânt, nebun pentru Hristos, care îi spune mamei sale: ”Binecuvântată eşti tu, femeie, că ai un astfel de copil, care, cu timpul, va deveni un om plăcut Sfintei Treimi şi un fierbinte rugător pentru întreaga lume“. Însă cea care îi va purta cu adevărat de grijă, în cele mai importante momente din viață, este Maica Domnului. La 7 ani scapă nevătămat după o cădere accidentală din turnul clopotniță al catedralei din orașul natal, iar la 10 ani este vindecat de o boală incurabilă, în urma rugăciunilor fierbinți făcute de mama sa în fața icoanei Maicii Domnului din Kazan.

La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, îmbrățișează viața monahală, mai întâi la Lavra Pecerska din Kiev apoi la Mănăstirea Sarovului. Aici se îmbolnăvește grav și zace la pat, cu trupul umflat, timp de 3 ani. După ce se împărtășește cu Sfintele Taine i se arată Sfinții Apostoli Petru și Ioan, împreună cu Maica Domnului care, arătând către el, spune: ”Acesta este din neamul nostru”. După ce îl atinge pe cap îi apare, în partea dreaptă a trupului, o deschizătură prin care se scurge toată infecția. Se vindecă în totalitate și rămâne doar cu cicatricea care urma să dovedească în timp minunea care a avut loc.

După 8 ani ca frate, Prohor intră în cinul monahal luând numele de Serafim. Așa cum  serafimii stau în apropierea tronului lui Dumnezeu, pentru a-L lăuda, și el a făcut acest lucru prin viața și învățăturile sale. A fost ca un înger trimis de Dumnezeu pe pământ pentru a-i ridica pe oameni la înălțimea slavei divine. Ca diacon se învrednicește, asemenea Sfântului Arhidiacon Ștefan, să vadă cerurile deschise și pe îngerii care slujeau pe Mântuitorul Hristos.

La vârsta de 35 de ani, după 16 ani de viețuire în mănăstire, se retrage într-o chilie din pădurea care creștea pe malul râului Sarovka. Viețuiește ca un înger, departe de zgomotul și ispitele lumii acesteia, ducând un trai simplu, în rugăciune și post. Singurele lui griji erau rugăciunea, postul, lectura Bibliei, cele 7 Laude, metaniile, dar și grădina de zarzavat și cei doi stupi care îi asigurau cele necesare traiului zilnic. Din puținul său hrănește și animalele sălbatice, fiind văzut, de către o maică, hrănind un urs. Caută hrana sufletească, nepieritoare, ca merinde pentru viața veșnică: ”Sufletul trebuie alimentat, hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar din această lectură vine iluminarea minţii. Cine citeşte Sfânta Scriptură primeşte în sufletul său o căldură care, în singurătate, dă naştere la lacrimi“. Ne îndeamnă să agonisim harul divin, în candela sufletului nostru, dând la schimb rugăciunea, postul și faptele bune: ”De pildă, dacă rugăciunea și privegherea îți dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postirea îți dă mult din Duhul lui Dumnezeu, postește; dacă milostenia îți dă mult, fă pomeni. Măsurați fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos în acest fel”. (Arhimandritul Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov, o biografie spirituală, Editura Agapis, București, 2003)

Într-o noapte este vizitat de 3 tâlhari, atrași de renumele lui și de ideea că primea mulți bani de la oameni. Deși era în putere nu opune rezistență, ba mai mult îi invită să ia orice doresc. Cu toate acestea este bătut până la sânge și ușurat de puținele lucruri pe care le avea: o iconiță și niște cartofi.

După 5 ani de retragere în singurătate Maica Domnului îl înștiințează că a sosit timpul să revină în mănăstire pentru a împărtăși credincioșilor din experiența sa duhovnicească. Foarte mulți credincioși, de pe întreg cuprinsul Rusiei, veneau să-l vadă și să-l asculte. Li se adresa cu salutul: ”Hristos a înviat, bucuria mea!” Se simțea minunat mai ales în compania copiilor. De multe ori se ascundea în locuri retrase și nu apărea decât atunci când era strigat de acești micuți nevinovați.

Principala sa învățătură este aceea că scopul vieții creștine este dobândirea harului Duhului Sfânt. Așa l-a sfătuit și pe ucenicul său, Motovilov, care n-a putut să cuprindă cu mintea acest lucru minunat. Atunci Sfântul Serafim  i s-a arătat în lumina necreată a harului. "Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adâncul inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti Pogorârea Sfântului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfântului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?" Motovilov a răspuns: "Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă". "Şi ce încă?" "O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată". "Această mireasmă este buna mirosire a Sfântului Duh, răspunse sfântul, şi această căldură nu este din afară, căci suntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvântul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). (Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov, paginiortodoxe.tripod.com)

Luând ca exemplu pe Mântuitorul, care transmite pacea Sa apostolilor, atunci când intră la ei prin ușile încuiate, Sfântul Serafim ne îndeamnă să căutăm și noi această virtute. ”Dobândește duhul păcii și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”. Acest lucru este valabil și pentru noi, cei care trăim într-o fugă permanentă, mai ales acum, în perioada sărbătorilor.

La 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim se naște la viața veșnică, întru bucuria și odihna pregătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc.  Face acest pas în chilia sa, în genunchi, în fața icoanei Maicii Domnului, sub ocrotirea căreia a trăit toată viața. Este canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, alături de Sfântul Serghie de Radonej (sec. XIV), la 19 iulie 1903. La cele două date este pomenit și în calendarul creștin, pentru cinstirea și urmarea vieții sale pilduitoare.

Moaștele lui se află la Mănăstirea Sfânta Treime din localitatea Diveevo, deoarece el a fost îndrumător spiritual pentru maicile de aici. Au fost aduse aici după ce au scăpat cu bine din mâinile bolșevicilor, care vroiau să le expună într-un muzeu al ateismului.

Să luăm aminte la viața Sfântului Serafim, un sfânt care, prin viața lui, ne atenționează, asemenea Mântuitorului, să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu (Matei VI, 33-34) și apoi toate problemele din viața noastră își vor găsi rezolvare și răspuns. Un sfânt care a trăit prin și pentru Dumnezeu și a pregustat din bucuriile vieții veșnice încă din această viață.

Daniel Ionel Costina

Cea mai mare bogatie este omul

Vă prezentăm, spre vizionare, filmul documentar ”Casa binecuvântată”, un film cu și despre părintele Vasile Mihoc, tată a 13 copii și profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

Ierusalim - orașul celor trei religii

Ierusalimul este probabil cel mai faimos oras al lumii. Cele trei mari religii monoteiste îl socotesc sacru și aici au loc necontenite pelerinaje.

 Evrei, creștini și musulmani sosesc în tot timpul anului la Ierusalim pentru a-și aduce tributul de credință unui loc încărcat de istorie cu semnificații al căror înțeles e descifrat de cărțile sfinte ale omenirii. Ierusalimul are puțin peste 700 000 de locuitori și este cel mai mare oraș din Israel. Dar, într-un sens mai larg, se poate spune că aparține omenirii întregi. În partea de răsărit a orașului se află Muntele Măslinilor, iar vechea cetate e înconjurată de trei văi adânci, care se unesc în Valea Siloam, în apropiere de fantana Bir Eyyub. Sunt locuri al caror nume apare de nenumarate ori în Vechiul si Noul Testament. Simpla lor mentionare evoca deja fapte miraculoase si povesti biblice. Sub acest nume, orasul e cunoscut cu mult înainte de aparitia religiilor crestina si musulmana, înca din mileniul al III-lea înainte de Hristos. In zilele noastre, Ierusalimul e si un formidabil loc de “pelerinaj turistic”. Aceasta multumita monumentelor sale vechi si unei industrii turistice foarte bine pusa la punct. Nu trebuie sa fii un om evlavios pentru a fi impresionat de cele vazute aici. Nicaieri în lume nu exista o mai mare bogatie culturala si istorica, adunata pe un loc atat de mic, sub un soare atat de arid si de putin prietenos. Natura e stearpa, istoria e zbuciumata. Si totusi Ierusalimul e locul de unde a inceput crearea lumii.

CAPITALA REGELUI DAVID Ierusalimul e asezat pe dealurile lui Iuda. Se afla la 50 de kilometri de Mediterana si la 30 de kilometri de Marea Moarta, celebrul lac sarat al Vechiului Testament, locul în apropierea caruia au fost descoperite manuscrisele esenienilor. In partea de rasarit a orasului se afla Muntele Maslinilor, iar vechea cetate e înconjurata de trei vai adanci, care se unesc în Valea Siloam, în apropiere de fantana Bir Eyyub. Sunt locuri al caror nume apare de nenumarate ori în Vechiul si Noul Testament. Simpla lor mentionare evoca deja fapte miraculoase si povesti biblice.

Muntele Templului, pe care se înalta auriul Dom al Stancii, este sacru pentru toate cele trei religii monoteiste. Cand poporul lui Israel a ajuns în tara promisa de Dumnezeu, orasul era locuit de cananiti, avea deja cateva sute de ani de istorie si nu a putut fi cucerit datorita pozitiei sale strategice. Abia in vremea domniei regelui David, Ierusalimul devine capitala statului evreu. David aduce aici Chivotul Legamantului. De atunci si pana astazi, Ierusalimul e numit Cetatea Sfanta. Un element important al traditiei evreiesti este painea. Aceasta face parte din ritualul de nunta evreiesc. O felie de paine este rupta deasupra capului miresei atunci cand pere­chea intra in Yehud (camera in care mirii sunt pentru prima data singuri.)

Vechiul oras este si astazi înconjurat de ziduri si este împartit în patru cartiere: evre­esc, crestin, armean si musulman. Sapte sunt portile de intrare prin care se patrunde în cetate si acestea reprezinta un obiectiv turistic în sine. Toate poarta mai multe nume, datorita faptului ca fiecare cult religios foloseste nume care trimit la propria traditie. Zidurile cetatii au fost refacute în repetate randuri, cele de acum, impresionante si bine conservate, au fost ridicate în timpul ocupatiei otomane. In interiorul acestor ziduri, ridicate de otomani în secolul al XVI-lea, se afla principalele locuri de cult ale celor trei mari religii monoteiste: Zidul Plangerii, Muntele Templului, Biserica Sfantului Mormant, Moscheea Al Aqsa. Mai multe circuite turistice clasice cuprind monumentele din perimetrul Orasului Vechi. In zilele de sambata, primaria orasului ofera gratuit ghidaj pentru aceste circuite.

CATEVA TRASEE TURISTICE IN ORASUL VECHI. De la Turnul lui Tancred la Biserica Sfantului Mormant. Traseul dureaza cel putin trei ore si cuprinde locuri de o uluitoare frumusete si încarcatura istorica. Atentie, se cade se fiti imbracati decent, pe cat posibil modest, sa nu faceti abuz de o vestimentatie prea sumara sau prea comoda, pentru ca mai multe locuri sfinte si lacase de cult sunt cuprinse în acest circuit. Traseul reface etapele patrunderii cavalerilor cruciati in Cetatea Ierusalimului. Veti afla cum au reconstruit cavalerii cruciati orasul, dupa ce, pentru a-l cuceri, l-au trecut prin foc si sabie. Veti afla care erau vechile ordine ce si-au stabilit centrul aici si ce secrete pazeau ele. Veti afla cum si-a schimbat de-a lungul timpului arhitectura cea mai sfanta dintre bisericile crestine. Si veti pasi pe locul unde, potrivit traditiei, a fost înmormantat Adam. De la Biserica Sfantului Mormant pana în cartierul armenesc. Traseul dureaza, de asemenea, cel putin trei ore. Si aici veti avea nevoie de o vestimentatie adecvata. Principalele monumente ale acestui traseu sunt biserica Sfantului Evanghelist Marcu si mormantul lui David. Alte cateva lacase de cult, apartinand unor confesiuni ortodoxe foarte vechi, armenilor, dar si sirienilor, ofera o formidabila calatorie în disputele teologice din zorii epocii crestine. Armenii s-au stabilit de timpuriu in aceste locuri – în secolul VII existau mai bine de 70 de manastiri armene in Tara Sfanta. Unii au sosit aici fugind din Anatolia, ca urmare a prigoanei turce, si au pastrat traditii vechi. Sunt celebri pentru ceramica produsa manual. Veti vedea numeroase magazine de ceramica în cartierul armenesc. Biserica Sf. Ioan se afla în inima satului Einkerem. Aici se spune ca s-a nascut Ioan Botezatorul. O multime de picturi murale uriase au ca tema taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Un alt traseu clasic al Ierusalimului începe la poarta Damascului si cuprinde monumentele pagane ale orasului, datand în principal din perioada ocupatiei romane. De la poarta Jaffa pana în cartierul evreiesc e poate traseul cel mai lung, dar el se intersecteaza cu traseele anterioare si multe dintre locurile vizitate sunt comune. Un traseu de aproximativ doua ore porneste de la Poarta Leilor si parcurge Via Dolorosa. Sunt paisprezece opriri pe traseu, asa cum s-a intamplat pe drumul parcurs de Iisus Hristos…

LOCUL DE UNDE A INCEPUT CREAREA LUMII. Bisericile, manastirile, templele, sinagogile si moscheile din Ierusalim sunt numeroase. E greu de facut o alegere, lasati-va pur si simplu purtati de pasi catre locurile care va cheama prin spiritualitatea lor. Locul cel mai venerat de catre lumea crestina e Biserica Sfantului Mor­mant. In anul 324, Elena, mama îm­paratului Constantin, descopera îngropata în acest loc crucea rastignirii lui Iisus si, doi ani mai tarziu, împaratul Constantin începe ridicarea bisericii. Va fi distrusa de persi, refacuta de cruciati. In interiorul bisericii se afla mai multe capele ortodoxe, armene si catolice. Mormantul lui Iisus e o capela greceasca. Din aprilie si pana în septembrie, biserica e deschisa între orele 5 si 21. In restul anului, e deschisa între orele 4 si 19. Un orar strict reglementeaza succesiunea serviciilor religioase ale ortodocsilor, catolicilor si armenilor în biserica. Impresionanta e desigur slujba de Pasti. A ramas pana astazi un mister aprinderea luminii în timpul slujbei grecesti de Inviere, cand torta tinuta de preotul oficiant pare sa se aprinda singura din chiar locul mormantului lui Iisus. In varful muntelui se afla piatra de unde, potrivit traditiei evreiesti, a inceput crearea lumii. Se crede, de asemenea, ca aici se afla stanca pe care Avraam a vrut sa-si sacrifice fiul, pe Isaac. Muntele e si locul din care Mohamed s-a ridicat la cer, unde i-a intalnit pe cei sase oameni importanti (printre care Adam, Abraham si Iisus). Domul stancii nu e o moschee, asa cum se crede de obicei. Locul e sacru pentru traditia musulmana, al treilea ca importanta dupa Mecca si Medina. Constructia domului a inceput in anul 688, dar domul, initial acoperit cu placi de aur, a fost distrus in repetate randuri si refacut de fiecare data. E probabil cel mai spectaculos monument al Ierusalimului, vizibil de la mare distanta. In apropiere se afla moscheea El-Aqsa, una dintre cele mai importante ale Islamului. Actuala infatisare dateaza in mare parte din secolul al XIV-lea, iar constructia ei este atribuita califului Omar.

 MUZEE FRUMOASE SI IMPRESIONANTE Cateva muzee dintre cele multe ale Ierusalimului merita atentia dumneavoastra în mod special. Muzeul de Arheologie Rockefeller e unul dintre cele mai cunoscute ale lumii, aici sunt pastrate cateva dintre celebrele manuscrise de la Marea Moarta. Colectiile sale de antichitati sunt impresionante iar cladirea muzeului are o arhitectura speciala. Se afla în afara orasului vechi. Muzeul Biblic înfatiseaza Istoria Tarii Sfinte pornind de la datele din Biblie. E un important centru cultural si de studii. Pe langa expozitiile permanente sunt organizate expozitii temporare foarte interesante, multe in colaborare cu Vaticanul. Zidul Plangerii Este cel mai venerat loc de traditia evreiasca. Cunoscut si sub numele de Zidul Vestic, reprezinta singura portiune care s-a pastrat din cel de-al doilea templu, distrus de romani in anul 70. Evreii se roa­ga si plang aici pentru distrugerea templului care, vreme de o mie de ani, a fost centrul lor religios. Mai multe ritualuri sacre se desfasoara în mod obisnuit in preajma Zidului Plangerii. Lunea si joia are loc un ceremonial prin care baietii ajunsi la varsta de 13 ani primesc majoratul, iar vineri seara e celebrata sosirea sabatului. Cel mai important eveniment are loc in ziua de 9 aprilie, cand se comemoreaza distrugerea celor doua temple.

Cetatea de lemn a Duhului Sfânt

Cetatea de lemn a Duhului Sfânt

Am mai scris cu ani în urmă despre tânăra obște monahală de la Diaconești (Com. Agăș, Jud. Bacău, la hotarul dintre Ardeal și Moldova). Pe atunci mănăstirea abia se înfiripase și avea puțin peste 20 de viețuitoare. Astăzi, sub veghea pricepută și iubitoare a părintelui duhovnic Amfilohie și a maicii starețe Evloghia, numărul viețuitoarelor s-a dublat (sunt 40, dintre care peste 30 sunt licențiate), iar mănăstirea a luat înfățișarea unei adevărate cetăți dăltuite în lemn, în care viața spirituală alternează în modul cel mai fericit cu arta și cultura bisericească (atelierul de pictură e deja faimos în toată țara, iar cărțile editate au devenit și ele referențiale), fără a se neglija gospodărirea curentă, care se desfășoară cu firescul rânduielii unui stup, din ai cărui faguri curge zi de zi mierea de bună-mireasmă a vredniciei ortodoxe.

O vatră monahală pe pământul dăruit de o femeie cu 18 copii!

I se spunea Brănoaia (părintele Amfilohie a mai prins-o în viață, în anii 90) și povestea ei, la confluența dintre istorie și legendă, e cunoscută pe toată Valea Trotușului, între Munții Ciucului și Tarcăului. Avea 18 copii atunci când, în vremea ultimului război, fugind cu tot satul spre munte, din calea noilor hoarde, și-a dat seama la un moment dat că în iureșul goanei își pierduse copilul cel mai mic, pe care și-l legase la brâu. Pe dată s-a oprit din cale, hotărâtă să se întoarcă și să-l caute. ”Lasă-l, femeie, că mai ai 17, și dacă nu grăbim pasul, o să-i pierzi pe toți!”. Dar Brănoaia, ca păstorul din pilda evanghelică, ce având o sută de oi, dacă una i se rătăcește, le lasă pe cele 99 și pleacă în căutarea celei rătăcite (Matei 18, 12) s-a întors, cu tot riscul, și l-a găsit pe pruncul de țâță, aducându-l înapoi între ceilalți.

Pruncul de atunci este astăzi un munte de om cărunt și plin de pricepere, Toma Bran, care se ostenește neobosit pe șantierul mănăstirii. Familia Bran și-a cedat pământul pentru a se face vatră de închinare., dar umărul l-au pus și alte familii din partea locului (ca familia Merlușcă, de pildă). Mânăstirea e mândria și isprava tuturor, în binecuvântat prag de veac și de mileniu.

La începuturi, din 1998 în 2000, cu binecuvântarea vlădicăi Eftimie al Romanului, s-au încropit doar un mic paraclis cu hramul Sfinților Arhangheli și un modest corp de chilii, cu acareturile strict necesare. Sfințirea paraclisului, dar și a locului pentru biserica mare, s-a făcut pe 17 septembrie 2000 de către PS Ioachim Băcăoanul, cu un numeros sobor de preoți. Din 2002 în 2005 s-a ridicat noua biserică de lemn, în stil moldovenesc, cu hramul Adormirea Maicii Domnului și al doilea corp de chilii, mult mai întemeiat, în a cărui mansardă s-a amenajat spațiosul atelier de pictură (unde astăzi funcționează și rețeaua de computere a mănăstirii).

Zveltă și recent înveșmântată în draniță, biserica mare, străjuită în interior de strane și cu un splendid iconostas, își așteaptă pictura murală, pe care au de gând s-o execute chiar maicile din obște (și care fără îndoială că va fi o capodoperă, după câtă măiestrie au dovedit până în ceasul de față). Gardul împrejmuitor al mânăstirii, din bârne groase de lemn, dar mai ales turnul clopotniță și impunătoarea poartă cu aspect medieval dau astăzi ansamblului un aer de cetate codrenească, iar maica Mina (nimeni alta decât fosta deținută politic Xenia Mămăligă, singura monahie de acolo mai în vârstă) e îndreptățită să-i laude pe meșterii care au ridicat structura de rezistență a turnului ”fără să bată un cui”, doar prin îmbinarea meșteșugită a masivelor trunchiuri de lemn. A urcat și ea cu mândrie, ”pe picioarele astea” (maica are 92 de ani!), până în vârful clopotniței, să privească în ochi Cărunta (vârful cel mai înalt din zonă, de 1517 metri) și ”curtea Duhului” ce i-a crescut în poală, cu alei pietruite peste covorul de iarbă și flori.

Noul ansamblu din Poiană

Obștea crescând, iar mânăstirea fiind cercetată de tot mai mult popor, s-a simțit nevoia unei extensiuni. Mai sus de aria inițială, pe povârnișul muntelui, ”în Poiană”, e în construcție o nouă minunăție. O a doua biserică din lemn, de data aceasta în cel mai curat stil maramureșean, a fost ridicată anul acesta de o mână de meșteri din Maramureș în doar câteva zile (construcția de bază e gata, acum lucrându-se la detalii)! Alături, pe buza pădurii, trei căsuțe cu chilii și odăi de oaspeți. Protosinghelul Amfilohie visează însă să înconjoare noul lăcaș de rugăciune cu astfel de căsuțe cochete, așa cum visează să găsească o soluție care să asigure autonomia energetică a mănăstirii (și nu-i îndoială că o va găsi căci e un gospodar înnăscut și genul de om care ”nu se lasă”, destoinic să împace duhovnicia și binefacerile civilizației). Lucrează adesea cot la cot cu lucrătorii mireni, e pe tractor ca în elementul lui și are bun sfat cu inginerii și cu meșterii, ca un adevărat director de trust, dar cu virtuți părintești și camaraderești deopotrivă.

Pe noul șantier l-am întâlnit și pe domnul Toma Bran, dedicat trup și suflet mânăstirii, unde și-a petrecut cea mai mare parte din vară, departe de familie și mereu mai aproape de Dumnezeu. Mare pagubă de nu l-ar fi recuperat odinioară Brănoaia, care sigur veghează și se bucură de acolo de unde este!

Ce s-a început în Poiană se scontează a fi gata până în iarnă, pentru la anul rămânând adaosurile și îmbunătățirile.

La Diaconești vrednicia e pe rod – și mai iute decât poate și știe s-o prețuiască ierarhia locală a Bisericii...

Bogdan – îngerul Diaconeștilor

În coasta bisericii mari, pe un tăpșan verde care coboară spre gardul mânăstirii, e locul destinat cimitirului. Deocamdată, un singur mormânt. Nu al vreunei maici sau al vreunei fețe bisericești, ci al unui adolescent de 16 ani: Bogdan Valentin Bratu (1996-2012), fiul superdotat intelectual și cu suflet de aur al unei familii de medici atașate lavrei Diaconeștilor.

Între 14 și 16 ani, Bogdan a fost atins și în cele din urmă răpus de un cancer la picior, a cărui cruce a purtat-o fără să se vaite, mai grijului de soarta celorlalți bolnavi din hospice-ul de la Voluntari (al doctorului Pavel Chirilă) decât de propria lui suferință. Părinții au ales să-l îngroape la Mânăstirea Diaconești, pe ale cărei pajiști zburdase odinioară și de al cărei duh se pătrunsese tainic și ingenuu.

Am zăbovit îndelung în fața mormântului cu flori proaspete, iar maica Antuza mi-a spus povestea lui Bogdan, care nu se oprește la pragul morții, ci se continuă, tulburător, în taina insondabilă a celor de dincolo. Nu demult, a venit la mânăstire, cu o danie importantă, un om bogat, dar străin și de loc și de cele sfinte, care a mărturisit înfiorat că i s-a arătat în vis un băiețel, spunându-i că-l cheamă Bogdan și cerându-i să meargă și să ajute Sfânta Mânăstire Diaconești (de care omul nici măcar nu auzise înainte)!

Am părăsit deunăzi gura de rai a Diaconeștilor cu impresia pregnantă a unei țesături de taine și minuni care conferă locului aură de sfințenie și elecțiune divină. Tinerețea și calitatea obștii dau certitudinea unui viitor de înaltă rodire duhovnicească, în inima unei ortodoxii răscumpărătoare de vremuri și pe care încă prea puțini știu s-o perceapă și s-o aprecieze așa cum s-ar cuveni.

Răzvan Codrescu

în revista Lumea Credinței magazin ilustrat, nr. 9 (134), septembrie 2014

Oraşul sfânt – Ierusalim

 

În Israel se înalţă, la 800 de metri deasupra nivelului mării, un oraş ce reprezintă, de milenii, centrul lumii. Este vorba despre Ierusalim. În acest oraş trăiesc aproape 800 000 de persoane: majoritatea evrei, aproape 200 000 de arabi, plus câteva zeci de mii de creştini. Din 1950, Ierusalimul aparţine statului Israel, după ce zeci de secole a fost disputat în mod violent de popoare şi armate diferite. În oraş coabitează în prezent două suflete: cel al Oraşului Vechi, paznic al unei lumi în sine, şi cel modern, controversat şi în continuă mişcare, locuit de evrei în partea de vest şi arabi în cea de est.

Dar Ierusalimul nu poate fi redus la locul sacru în care destinul istoric a făcut să se construiască cele mai importante spaţii religioase ale celor trei religii monoteiste legate de Patriarhul Avraam: Zidul Plângerii pentru evrei, Sfântul Mormânt pentru creştini şi Domul Stâncii pentru musulmani. Oraşul Vechi are mărimea unui cartier al unei capitale europene şi este frecventat în timpul zilei de cele mai diverse persoane care lucrează în mijlocul a mii de turişti şi pelerini ce-şi încrucişează paşii printre străduţele înguste, în timp ce seara se goleşte, în aşteptarea căderii nopţii. Istoria sa milenară l-a impus ca fiind un loc haotic, alcătuit din străduţe strâmte, un labirint în care este uşor să te pierzi. Singurul element clar este împărţirea urbanistică în patru cartiere: cel armean, cel creştin, cel evreiesc şi cel musulman. Nu există limite clare, ci doar bariere invizibile. Oraşul este protejat de un zid ce datează din secolul al XVI-lea, lăsat moştenire de un sultan al Imperiului Otoman, Soliman Magnificul. 

Cele şapte porţi

Între cele şapte porţi de intrare în Oraşul Vechi, cea a Damascului este cea mai încărcată de istorie. Pe aici se intră în cel mai mare şi mai populat cartier, cel musulman, animat dintotdeauna de bazarul care-l face să semene cu o piaţă uriaşă. Inima religioasă a cartierului este Haram al – Sharif, cel de al treilea loc ca importanţă a islamismului după Mecca şi Medina, spaţiu sacru unde credinţa musulmană spune că Mahomed s-a înălţat la ceruri. Dar nu toate pietrele din cartier poartă însemnele islamismului.

Tot aici găsim şi locuri legate de istoria creştinismului, precum Via Dolorosa, strada care, cu cele 14 opriri ale sale, stă mărturie a ultimelor momente ale patimilor lui Hristos. Urmând-o, se ajunge inevitabil în cartierul creştin. Străzile pe care locuiesc numai două procente din populaţia oraşului sunt liniştite, tăcute, cu puţine magazine şi un singur punct fundamental: zona Sfântului Mormânt, biserica simbol a creştinismului. Strada Lanţului separă cartierul musulman de cel evreiesc. Dispoziţiile sunt clare: aici trebuie să locuiască numai evrei. Între pieţe şi străzi ordonate, se întâlnesc mai ales sinagogi, şcoli religioase şi centre de studii sacre. Nu poate fi altfel. Aici se găseşte unul din cele mai importante monumente ale iudaismului: Zidul Plângerii, un perete enorm de piatră situat la baza Domului Stâncii. Cartierul armean, în schimb, este cel mai mic şi mai puţin vestit al Ierusalimului. Prin voinţa locuitorilor săi, este o insulă protejată, tăcută, inaccesibilă vizitatorilor. Cei care locuiesc aici îşi revendică mândri două lucruri: faptul că sunt primul popor din lume care a instaurat, în anul 301 d. Hr., creştinismul ca religie de stat şi că au ajuns în Oraşul Sfânt aducând cu ei credinţa strămoşilor. Discreţia domneşte pretutindeni, chiar şi în Catedrala Sfântului Iacob, una dintre cele mai frumoase biserici din Oraşul Vechi. (va urma)

Sursa: Naţional Geographic, Locuri celebre, Editura DeAgostini.