”Din tinerețe L-ai îndrăgit
pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi
slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de
umilință, dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii
Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile
tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.”
Troparul Sfântului Serafim de Sarov
Unul
dintre cei mai cunoscuți sfinți, cinstit
nu numai în Rusia – țara natală – ci și în celelalte țări ortodoxe, este
Serafim de Sarov. El s-a născut în localitatea Kursk, la 19 iulie 1759. Tatăl
său, Isidor Ivanovici Moșnin, era negustor și constructor. Ducea o viață
marcată de învățătura lui Hristos, împreună cu soția sa, Agatia Fotievna, o
femeie plină de virtuți, mereu pregătită să vină în ajutorul copiilor proveniți
din familii sărace. Fiind oameni cu stare ajutau la construirea de biserici.
Mai târziu, fiul lor va construi biserici în sufletele oamenilor. Cei doi au
avut trei copii: Paraskovia, Alexei și Prohor (viitorul Sfânt Serafim). Acesta
rămâne orfan de tată la vârsta de 3 ani și este crescut de mama sa. Viața sa de
sfințenie este intuită de un sfânt, nebun pentru Hristos, care îi spune mamei
sale: ”Binecuvântată eşti tu, femeie, că ai un astfel de copil, care, cu
timpul, va deveni un om plăcut Sfintei Treimi şi un fierbinte rugător pentru
întreaga lume“. Însă cea care îi va purta cu adevărat de grijă, în cele mai
importante momente din viață, este Maica Domnului. La 7 ani scapă nevătămat
după o cădere accidentală din turnul clopotniță al catedralei din orașul natal,
iar la 10 ani este vindecat de o boală incurabilă, în urma rugăciunilor
fierbinți făcute de mama sa în fața icoanei Maicii Domnului din Kazan.
La 17
ani, cu binecuvântarea mamei sale, îmbrățișează viața monahală, mai întâi la
Lavra Pecerska din Kiev apoi la Mănăstirea Sarovului. Aici se îmbolnăvește grav
și zace la pat, cu trupul umflat, timp de 3 ani. După ce se împărtășește cu
Sfintele Taine i se arată Sfinții Apostoli Petru și Ioan, împreună cu Maica
Domnului care, arătând către el, spune: ”Acesta este din neamul nostru”. După
ce îl atinge pe cap îi apare, în partea dreaptă a trupului, o deschizătură prin
care se scurge toată infecția. Se vindecă în totalitate și rămâne doar cu
cicatricea care urma să dovedească în timp minunea care a avut loc.
După
8 ani ca frate, Prohor intră în cinul monahal luând numele de Serafim. Așa
cum serafimii stau în apropierea
tronului lui Dumnezeu, pentru a-L lăuda, și el a făcut acest lucru prin viața
și învățăturile sale. A fost ca un înger trimis de Dumnezeu pe pământ pentru
a-i ridica pe oameni la înălțimea slavei divine. Ca diacon se învrednicește,
asemenea Sfântului Arhidiacon Ștefan, să vadă cerurile deschise și pe îngerii
care slujeau pe Mântuitorul Hristos.
La
vârsta de 35 de ani, după 16 ani de viețuire în mănăstire, se retrage într-o
chilie din pădurea care creștea pe malul râului Sarovka. Viețuiește ca un
înger, departe de zgomotul și ispitele lumii acesteia, ducând un trai simplu,
în rugăciune și post. Singurele lui griji erau rugăciunea, postul, lectura
Bibliei, cele 7 Laude, metaniile, dar și grădina de zarzavat și cei doi stupi
care îi asigurau cele necesare traiului zilnic. Din puținul său hrănește și animalele
sălbatice, fiind văzut, de către o maică, hrănind un urs. Caută hrana
sufletească, nepieritoare, ca merinde pentru viața veșnică: ”Sufletul trebuie
alimentat, hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar din această lectură vine
iluminarea minţii. Cine citeşte Sfânta Scriptură primeşte în sufletul său o
căldură care, în singurătate, dă naştere la lacrimi“. Ne îndeamnă să agonisim
harul divin, în candela sufletului nostru, dând la schimb rugăciunea, postul și
faptele bune: ”De pildă, dacă rugăciunea și privegherea îți dau mai mult har de
la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postirea îți dă mult din Duhul lui
Dumnezeu, postește; dacă milostenia îți dă mult, fă pomeni. Măsurați fiecare
virtute făcută din dragoste pentru Hristos în acest fel”. (Arhimandritul
Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov, o biografie spirituală, Editura
Agapis, București, 2003)
Într-o
noapte este vizitat de 3 tâlhari, atrași de renumele lui și de ideea că primea
mulți bani de la oameni. Deși era în putere nu opune rezistență, ba mai mult îi
invită să ia orice doresc. Cu toate acestea este bătut până la sânge și ușurat
de puținele lucruri pe care le avea: o iconiță și niște cartofi.
După
5 ani de retragere în singurătate Maica Domnului îl înștiințează că a sosit
timpul să revină în mănăstire pentru a împărtăși credincioșilor din experiența
sa duhovnicească. Foarte mulți credincioși, de pe întreg cuprinsul Rusiei,
veneau să-l vadă și să-l asculte. Li se adresa cu salutul: ”Hristos a înviat,
bucuria mea!” Se simțea minunat mai ales în compania copiilor. De multe ori se
ascundea în locuri retrase și nu apărea decât atunci când era strigat de acești
micuți nevinovați.
Principala
sa învățătură este aceea că scopul vieții creștine este dobândirea harului
Duhului Sfânt. Așa l-a sfătuit și pe ucenicul său, Motovilov, care n-a putut să
cuprindă cu mintea acest lucru minunat. Atunci Sfântul Serafim i s-a arătat în lumina necreată a harului. "Priveşte-mă,
prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adâncul
inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti Pogorârea Sfântului
Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de
harul Sfântului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce
simţi?" Motovilov a răspuns: "Linişte, o pace de nespus. Inima mea
s-a umplut de o bucurie inexprimabilă". "Şi ce încă?" "O
căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată".
"Această mireasmă este buna mirosire a Sfântului Duh, răspunse sfântul, şi
această căldură nu este din afară, căci suntem în plină iarnă şi pădurea în
jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvântul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul
vostru” (Luca 17, 21). (Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov,
paginiortodoxe.tripod.com)
Luând
ca exemplu pe Mântuitorul, care transmite pacea Sa apostolilor, atunci când
intră la ei prin ușile încuiate, Sfântul Serafim ne îndeamnă să căutăm și noi
această virtute. ”Dobândește duhul păcii și mii de oameni din jurul tău se vor
mântui”. Acest lucru este valabil și pentru noi, cei care trăim într-o fugă
permanentă, mai ales acum, în perioada sărbătorilor.
La 2
ianuarie 1833, Sfântul Serafim se naște la viața veșnică, întru bucuria și
odihna pregătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Face acest pas în chilia sa, în genunchi, în fața icoanei Maicii
Domnului, sub ocrotirea căreia a trăit toată viața. Este canonizat de Biserica
Ortodoxă Rusă, alături de Sfântul Serghie de Radonej (sec. XIV), la 19 iulie
1903. La cele două date este pomenit și în calendarul creștin, pentru cinstirea
și urmarea vieții sale pilduitoare.
Moaștele
lui se află la Mănăstirea Sfânta Treime din localitatea Diveevo, deoarece el a
fost îndrumător spiritual pentru maicile de aici. Au fost aduse aici după ce au
scăpat cu bine din mâinile bolșevicilor, care vroiau să le expună într-un muzeu
al ateismului.
Să
luăm aminte la viața Sfântului Serafim, un sfânt care, prin viața lui, ne
atenționează, asemenea Mântuitorului, să căutăm mai întâi Împărăția lui
Dumnezeu (Matei VI, 33-34) și apoi toate problemele din viața noastră își vor
găsi rezolvare și răspuns. Un sfânt care a trăit prin și pentru Dumnezeu și a
pregustat din bucuriile vieții veșnice încă din această viață.
Daniel
Ionel Costina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu