O veche legendă spune că, de fapt,
patru au fost magii care urmau să meargă să se închine Pruncului dumnezeiesc. Despre
cel de-al patrulea se zice că și-ar fi vândut tot ce avea și ar fi cumpărat
trei nestemate (un safir, un rubin și o perlă) pe care să le ducă în dar
Mântuitorului. Și grăbindu-se el să ajungă în Babilon, unde, după cum se
vorbiseră, îl așteptau ceilalți trei, acesta a întâlnit pe drum un om vătămat,
la care nimeni nu se uita. Pe dată se hotărî să-l ducă la un doctor, căruia îi
dădu safirul să-l îngrijească pe bolnav până la deplina însănătoșire. Numai că
astfel, zăbovind prea mult pe cale, ceilalți nu l-au mai așteptat și au plecat
fără el. El n-a deznădăjduit, ci, ținându-se după stea, a făcut singur drumul
spre Betleem. Aici a aflat că magii Îl găsiseră pe Prunc și I se închinaseră
deja, că soldații lui Irod porniseră măcelul celor nou-născuți și că Sfânta
Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar în fața lui un soldat încerca să-i
smulgă unei tinere femei copilul din brațe, pentru a-l omorî, magul nu stătu pe
gânduri și, arătându-i soldatului splendidul rubin, îl înduplecă să-l primească
în schimbul vieții pruncului. Soldatul a luat piatra, ștergând-o în grabă de
acolo, iar biata femeie nu mai știa cum să-i mulțumească străinului ca picat
din cer.
Magul își puse în gând să-l caute mai
departe pe Mântuitorul, cu singurul dar care-i mai rămăsese: perla. A umblat el
vreme îndelungată, dar n-a aflat ce căuta, căci nu mai era steaua care să-i
arate drumul. Și iată că, după 30 de ani și mai bine, află de la niște călători
că Iisus propovăduia în părțile Ierusalimului. Porni bucuros într-acolo, dar în
seara când sosi, află că Iisus tocmai fusese răstignit pe Golgota. Magul se
duse la locul cu pricina, ca măcar în clipa din urmă să se închine dinaintea
Domnului încă în viață și să-I dea ce mai rămăsese din darul pe care i-L
pregătise cândva din toată inima. Iată însă că prin fața lui trecură doi
soldați romani ce târau spre temniță o tânără evreică. Oprindu-i din drum,
magul scoase repede perla și le-o trecu pe sub ochi, zicând: ”Dacă îi dați
drumul fetei vă dăruiesc vouă această perlă, și veți fi mult mai câștigați”. Lacomi,
soldații luară perla și-o eliberară pe tânără, ale cărei mulțumiri înlăcrimate
magul nu mai stătu să le audă, căci zorea să-L prindă în viață pe Cel
răstignit. Inima îi era grea, căci nu mai avea nimic să-I dea în dar
Împăratului împăraților, dar năzuia măcar să-L vadă și să I se inchine. Când a
ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept în ochii lui și i-a spus:
-
În sfârșit, ai venit! Tu mi-ai adus cele
mai frumoase daruri ...
-
Bine, dar nu mai am nimic, ce Ți-am adus
eu? – bâigui magul, mirat.
-
Tot ce duceai cu tine ai dat celor
nevoiași. Or, dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine și,
adevărat îți spun, că este cel mai de preț dintre toate. Căci cel ce-L iubește
pe Dumnezeu, acela își revarsă dragostea sa asupra oamenilor; și cu cât te
apropii mai mult de oameni, cu atât ești mai aproape de Dumnezeu.
Lumea Credinței,
Magazin ilustrat, ianuarie 2005, p. 20
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu