Regatul României. Carol I și Ferdinand

         

Opțiunea clasei politice pentru aducerea pe tronul Principatelor Unite a unui principe străin dintr-o familie domnitoare a Europei s-a oprit, după unele tatonări, asupra lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen. A fost validată în țară printr-un plebiscit, iar în exterior prin recunoașterea de către marile puteri, în a doua parte a anului 1866 și 1867. Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea Constituției din 1866, care a instituționalizat regimul parlamentar modern și care va rămâne în vigoare până în 1923 (a fost revizuită de două ori de-a lungul timpului: 1879 și 1884). Adoptarea noii constituții a impulsionat și procesul de constituire a partidelor politice, Partidul Liberal (1875), respectiv Partidul Conservator (1880), care vor alterna la guvernare. După câțiva ani de frecvente schimbări guvernamentale, regimul se stabilizează, situație la care a contribuit esențial și Carol I prin atitudinea sa politică echilibrată.

         Domnia lui Carol rămâne o perioadă fundamentală a istoriei statului român modern. Acesta și-a proclamat independența în 1877, a câștigat-o pe câmpul de luptă în 1878 și ulterior a reușit să fie recunoscută și de marile puteri. Ca urmare a modificării statutului internațional al țării, a fost proclamat regatul în 1881. În plan intern, au fost adoptate, din inițiativa celor două partide care s-au succedat la guvernare, legi de maximă importanță pentru modernizarea țării: responsabilitatea ministerială, organizarea comunelor, organizarea învățământului, organizarea armatei, înființarea Băncii Naționale, legi pentru dezvoltarea indistriei naționale, legi privind învoielile agricole, minele sau organizarea clerului. S-au adus modificări în sistemul electoral (în continuare cenzitar), în sensul creșterii numărului persoanelor cu drept de vot.

         La moartea lui Carol I, tronul va reveni, în absența urmașilor direcți, nepotului sau de frate, Ferdinand (1914-1927). De numele său se leagă participarea României la Primul Război Mondial, care pentru români va căpăta caracterul unui război de întregire a neamului. În primăvara, respectiv toamna anului 1918, Sfatul Țării de la Chișinău și Consiliul Național Român din Bucovina hotărau unirea acestor provincii cu România. La 1 decembrie avea loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, care aproba în unanimitate rezoluția Consiliului Național Român Central de unire a Transilvaniei cu România. Modificarea granițelor statului român, consfințită și prin tratatele de pace semnate la sfărșitul războiului, a primit și consacrarea constituțională prin adoptarea unei noi legi fundamentale în 1923.

         De asemenea, domnia lui Ferdinand I este marcată și de adoptarea două reforme care vor modifica substanțial caracteristicile scenei politice autohtone: reforma agrară și votul universal.

Zoe Petre (coordonator), Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2008, p. 88-89

Dezbatere „Historia”: Ce a însemnat dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen pentru România?

Instaurarea dinastiei straine si obtinerea Independentei Romaniei

       

         Dupa unirea Principatelor Romane, obtinerea independentei a devenit obiectivul principal al proiectului politic romanesc. Anul 1866 reprezinta un moment semnificativ in dezvoltarea politica a Romaniei moderne. Se instaura o noua dinastie prin Carol de Hohenzollern Singmaringen si se promulga prima Constitutie interna. Se realiza astfel cerinta, prevazuta in memorii si in rezolutiile Adunarilor ad-hoc din 1857, de instaurare a unui print strain ca garantie pentru mentinerea unirii si consolidarea autonomiei in vederea obtinerii Independentei. Marile puteri au fost puse din nou in fata faptului implinit, recunoscandu-l in mod formal ca domnitor in a doua jumatate a anului 1866 si inceputul anului 1867. De la bun inceput Carol si-a asumat un rol politic de prima importanta in politica externa si in treburile militare.

          In anii 1875-1876, o noua criza orientala era in desfasurare. Domnitorul Carol si prim-ministrul Ion C. Bratianu, care dorea sa obtina independenta, au incercat sa ajunga la o intelegere cu Rusia. La 12 aprilie 1877, Rusia a declarat razboi Turciei si in aceeasi zi trupele ei au inceput sa treaca Prutul in Moldova. La 9 mai 1877, in Camera Deputatilor, ministrul de externe Mihail Kogalniceanu a proclamat independenta de stat a Romaniei, iar a doua zi este proclamata in Senat.

         In primele luni de razboi, domnitorul Carol si Bratianu au incercat sa stabileasca regulile de baza de colaborare intre armata romana si cea rusa. In vara anului 1877, Carol a primit comanda suprema a trupelor aliate de la Plevna, care a fost incercuita si a capitulat la 28 noiembrie 1877. Cucerita pe campul de lupta din Balcani, Independenta a fost recunoscuta international prin tratatele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1877) si Berlin (1/13 iulie 1878). Statul roman primea Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor dar pierdea sudul Basarabiei in favoarea Rusiei. 

 Valentin Balutioiu si Maria Grecu, Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2011, p. 162