Regatul României. Carol I și Ferdinand

         

Opțiunea clasei politice pentru aducerea pe tronul Principatelor Unite a unui principe străin dintr-o familie domnitoare a Europei s-a oprit, după unele tatonări, asupra lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen. A fost validată în țară printr-un plebiscit, iar în exterior prin recunoașterea de către marile puteri, în a doua parte a anului 1866 și 1867. Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea Constituției din 1866, care a instituționalizat regimul parlamentar modern și care va rămâne în vigoare până în 1923 (a fost revizuită de două ori de-a lungul timpului: 1879 și 1884). Adoptarea noii constituții a impulsionat și procesul de constituire a partidelor politice, Partidul Liberal (1875), respectiv Partidul Conservator (1880), care vor alterna la guvernare. După câțiva ani de frecvente schimbări guvernamentale, regimul se stabilizează, situație la care a contribuit esențial și Carol I prin atitudinea sa politică echilibrată.

         Domnia lui Carol rămâne o perioadă fundamentală a istoriei statului român modern. Acesta și-a proclamat independența în 1877, a câștigat-o pe câmpul de luptă în 1878 și ulterior a reușit să fie recunoscută și de marile puteri. Ca urmare a modificării statutului internațional al țării, a fost proclamat regatul în 1881. În plan intern, au fost adoptate, din inițiativa celor două partide care s-au succedat la guvernare, legi de maximă importanță pentru modernizarea țării: responsabilitatea ministerială, organizarea comunelor, organizarea învățământului, organizarea armatei, înființarea Băncii Naționale, legi pentru dezvoltarea indistriei naționale, legi privind învoielile agricole, minele sau organizarea clerului. S-au adus modificări în sistemul electoral (în continuare cenzitar), în sensul creșterii numărului persoanelor cu drept de vot.

         La moartea lui Carol I, tronul va reveni, în absența urmașilor direcți, nepotului sau de frate, Ferdinand (1914-1927). De numele său se leagă participarea României la Primul Război Mondial, care pentru români va căpăta caracterul unui război de întregire a neamului. În primăvara, respectiv toamna anului 1918, Sfatul Țării de la Chișinău și Consiliul Național Român din Bucovina hotărau unirea acestor provincii cu România. La 1 decembrie avea loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, care aproba în unanimitate rezoluția Consiliului Național Român Central de unire a Transilvaniei cu România. Modificarea granițelor statului român, consfințită și prin tratatele de pace semnate la sfărșitul războiului, a primit și consacrarea constituțională prin adoptarea unei noi legi fundamentale în 1923.

         De asemenea, domnia lui Ferdinand I este marcată și de adoptarea două reforme care vor modifica substanțial caracteristicile scenei politice autohtone: reforma agrară și votul universal.

Zoe Petre (coordonator), Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2008, p. 88-89

Dezbatere „Historia”: Ce a însemnat dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen pentru România?

Instaurarea dinastiei straine si obtinerea Independentei Romaniei

       

         Dupa unirea Principatelor Romane, obtinerea independentei a devenit obiectivul principal al proiectului politic romanesc. Anul 1866 reprezinta un moment semnificativ in dezvoltarea politica a Romaniei moderne. Se instaura o noua dinastie prin Carol de Hohenzollern Singmaringen si se promulga prima Constitutie interna. Se realiza astfel cerinta, prevazuta in memorii si in rezolutiile Adunarilor ad-hoc din 1857, de instaurare a unui print strain ca garantie pentru mentinerea unirii si consolidarea autonomiei in vederea obtinerii Independentei. Marile puteri au fost puse din nou in fata faptului implinit, recunoscandu-l in mod formal ca domnitor in a doua jumatate a anului 1866 si inceputul anului 1867. De la bun inceput Carol si-a asumat un rol politic de prima importanta in politica externa si in treburile militare.

          In anii 1875-1876, o noua criza orientala era in desfasurare. Domnitorul Carol si prim-ministrul Ion C. Bratianu, care dorea sa obtina independenta, au incercat sa ajunga la o intelegere cu Rusia. La 12 aprilie 1877, Rusia a declarat razboi Turciei si in aceeasi zi trupele ei au inceput sa treaca Prutul in Moldova. La 9 mai 1877, in Camera Deputatilor, ministrul de externe Mihail Kogalniceanu a proclamat independenta de stat a Romaniei, iar a doua zi este proclamata in Senat.

         In primele luni de razboi, domnitorul Carol si Bratianu au incercat sa stabileasca regulile de baza de colaborare intre armata romana si cea rusa. In vara anului 1877, Carol a primit comanda suprema a trupelor aliate de la Plevna, care a fost incercuita si a capitulat la 28 noiembrie 1877. Cucerita pe campul de lupta din Balcani, Independenta a fost recunoscuta international prin tratatele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1877) si Berlin (1/13 iulie 1878). Statul roman primea Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor dar pierdea sudul Basarabiei in favoarea Rusiei. 

 Valentin Balutioiu si Maria Grecu, Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2011, p. 162

Rascoala lui Gheorghe Doja

Cinci sute de ani de la rascoala

         Generatii la rand au descoperit-o in orele de istorie. Dincolo de glazura ideologica, importante erau detaliile – palpitante, infricosatoare... Apoi, in ani, acel episod de istorie transilvana a fost acoperit de altele. Pana cand, in locul sau, a ramas doar amintirea unei revolte si a unui sfarsit teribil...

         1514. Papa Leon al X-lea lanseaza apelul la cruciada. Unul dintre cei mai importanti sprijinitori ai artelor, fiu al lui Lorenzo Magnificul, suveranul pontif, prin intermediul reanimarii acestui proiect, doreste contracararea planurilor sultanului Selim I de extindere spre Occident (cu eventuala ocupare a Constantinopolului), neindoielnic gloria, dar mai ales stingerea tensiunilor din lumea apuseana. In Ungaria, mesajul este adus de Patriarhul latin de Constantinopol, arhiepiscop de Esztergom si cancelar al regatului Ungariei, Toma Bakocz, fost secretar al lui Matia Corvin.

         Mesajul bulei papale este primit cu entuziasm mai ales in mediile defavorizate. Langa Buda, in campia Rakos, intre 16 si 24 aprilie, zeci de mii de oameni, de nationalitati diferite, de diverse conditii sociale – alaturi de preoti, nobili scapatati, mestesugari (taranii si orasenii saraci predominand) – se strang pentru a fi recrutati. Sunt pusi sub comanda lui Gheorghe Doja, mic nobil secui. Cuvantul sau, prin care promite iertarea de dari in schimbul participarii la cruciada, umple si taberele de la Alba Regala, Kalocsa, Oradea. De asemenea, Doja este cel care detensioneaza conflictele dintre oamenii de rand si nobili si pledeaza in favoarea satisfacerii doleantelor celor pe care ii conduce. Tocmai activitatea sa intensa, ca si amintirea faptului ca s-a numarat printre participantii la rascoala secuilor din 1506, care cerea recunoasterea vechilor libertati si incetarea abuzurilor legate de strangerea darilor, revolta cu mare greutate infranta de autoritati, sporeste nelinistea la Buda. Pe de o parte, celor patru tabere li se adauga unele noi. Noul statut al celor ce se pregatesc sa îi infrunte pe otomani este dublat de solicitarea indreptarii legilor celor strambe ce ne apasa. Cum ar putea nobilii, in acest context, sa se dispenseze de forta de munca, chiar in vremea lucrarilor de primavara? Si daca, totusi, ar afla o solutie, dupa infruntarea paganilor, oare cei ce vor veni nu isi vor indrepta mania impotriva stapanilor lor?

         Solutia la indemana – incetarea mobilizarii si trimiterea acasa a celor din tabere, impiedicarea plecarii celor care au intarziat. Toma Bakocz ameninta cu excomunicarea pe cei care ar ignora noul cuvant. Rudele celor ajunsi in tabere sunt supuse abuzurilor. Replica – armele sunt indreptate impotriva celor care i-au chemat la oaste. Ales in fruntea lor, bucurandu-se de ajutorul unei parti insemnate a micii nobilimi, care considera ca rascoala poate pune lumea pe temelii mai trainice, el insusi incurajand la revolta – puteti sa-i pedepsiti pe cei care au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile – Gheorghe Doja imparte oastea al carei cap este in trei: prima ramane la Buda pentru supravegherea nobililor; a doua are drept sarcina raspandirea vestii despre ridicarea norodului, iar ultima, condusa de el insusi, intra in Transilvania.

         Victoriile nu intarzie si nu sunt deloc marunte. Sunt cucerite Apateul si Cenadul, Seghedinul, Lipova, Siria si Aradul. In stapanirea insurgentilor intra, de asemenea, Clujul, Turda si Dejul. Sunt ucisi nobili si arse case. Se alatura oastei lui Doja numerosi romani, sarbi, sasi si maghiari. Valvataia se extinde in Crisana si in Maramures. Trupele regatului esueaza in fiecare dintre confruntari. De aceea, cum rolul regelui maghiar Vladislav al IV-lea este simbolic dupa 1485, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, este cel care solicita ajutor atat regelui Poloniei, Sigismund I, cat si domnitorilor Neagoe Basarab al Valahiei si Bogdan al III-lea al Moldovei, caci prin intrarea cruciatilor in aceasta tara a Ardealului (...) este de temut in ce mare primejdie este intreaga Ungarie. (Stefan Stefanescu)

         Sprijinul obtinut in Banat impune urmatoarea tinta a rasculatilor – Timisoara. Se incearca schimbarea cursului Begai, iar zidurile cetatii sunt bombardate. Pentru comitele cetatii, Stefan Bathory, ipoteza capitularii este imposibila. Cu atat mai mult cu cat infrangerile trupelor sale in confruntarile anterioare i-au pus la grea incercare onoarea, iar certitudinea ca voievodul Ioan Zapolya nu va permite caderea Timisoarei este incurajarea esentiala. Premiza principala – lipsa de experienta a asediatorilor, in defavoarea carora trece timpul.

         Si, intr-adevar, nu se inseala. Sprijinul soseste. Armata nobiliara ii inconjoara pe rasculati, care, marcati de asediu, sunt, in urma luptei din 15 iulie, invinsi de cavaleria voievodului. Razbunarea nu intarzie. Mare parte dintre cei capturati sunt ucisi. Executia lui Gheorghe Doja este una dintre demonstratiile exemplare. Dezbracat, in lanturi, asezat pe un scaun de fier incins, ii este asezata pe cap o coroana de fier, de asemenea incinsa. Cu un cleste inrosit in foc i se smulg bucati de carne, care le sunt intinse camarazilor sai infometati! Dar el, cu o indarjire demna de admirat, nu a scos nici un suspin, nici o lacrima, nici un geamat; el nu s-a ingrozit de o asemenea moarte crancena. (Stefan Stefanescu). Trupul ii este sfartecat, iar bucatile inaltate pe portile Budei, Pestei, Alba Iuliei si Oradei. Capul – adus la Seghedin. Cum afirma Ioan Sommer, legenda pagana a lui Lycaon trebuie sa amuteasca cand crestinii pregatesc o asemenea masa.

         Nu si singura, caci infrangerea rascoalei este urmata de legarea de glie a taranilor, obligatia de a lucra pentru stapan o zi pe saptamana, de a-i da a noua parte din produse si a zecea parte bisericii, interdictia pentru orice cleric de origine taraneasca sa devina episcop. Lespedea acestor decizii o constituie Tripartitum-ul lui Worboczi, ce ofera temei juridic apasarii exercitate de nobili (Constantin Giurescu). Este efectul pe termen scurt. Insa, asemenea oricarei monede, si aceasta criza are doua fete. Cea de doua este subrezirea Ungariei reflectata de infrangerea suferita in fata trupelor otomane la Mohacs, in 1526, si pecetluita, 15 ani mai tarziu, de disparitia regatului ungar.

         Cuprins odinioara, in manuale, intre rascoala de la Bobalna, din 1437, si cea condusa de Horea, din 1784, razboiul taranesc a lui Gheorghe Doja este mai mult decat o pagina a trecutului Transilvaniei, devenind prilej de reflectie asupra noastra si a lumii careia ii apartinem, a valorilor si atitudinilor fata de ele, a sperantei si a purtarii credintei dincolo de aparente. Dar, mai ales, este ocazie de descoperire a pretului jertfei ca miez al oricarei lupte ce ne ingaduie a fi mai mult decat sovaitoare umbre pe fata pamantului.

Vincentiu Dascalu

Lumea Credintei, Magazin Ilustrat, nr. 12, decembrie 2014 

Dacia preistorică (pelasgii, simboluri dacice)

Dacii - Adevăruri tulburătoare

Informatiile prezentate in acest film documentar rastoarna multe dintre teoriile pe care este construita istoria Romaniei. Filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizeaza recuperarea adevarului istoric iar acesta este primul pas hotarat!  (continuare)

Burebista

A condus regatul dac între anii 82 î.H. – 44 î.H. După urcarea pe tron el uneşte triburile geto – dace pentru a putea face faţă ameninţărilor din exterior reprezentate de celţi şi romani. Despre acest lucru vorbeşte istoricul antic Iordanes. Un alt mare istoric, Strabon, spune că Deceneu era sfătuitorul lui Burebista şi că, datorită lui, geto – dacii „s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”! După unificarea triburilor geto – dace Burebista începe campania împotriva celţilor de pe Dunărea Mijlocie şi Bazinul Pontic, pe care îi înfrânge.

A început construcţia complexului de cetăţi din Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza. Regatul dac se întindea, potrivit lui Strabon, de la Carpaţii Păduroşi în nord, la Dunărea Mijlocie şi actuala Slovacie în vest, la Munţii Haemus (Balcani) în sud, până la gurile Bugului şi Marea Neagră în est.

Burebista s-a implicat şi în războiul dintre Caesar şi Pompei, de partea lui Pompei. Îl trimite pe Acornion cu o misiune pe lângă acesta. În schimbul ajutorului militar Pompei recunoaşte hotarele Daciei. După ce iese învingător, Caesar intenţionează să organizeze o expediţie pentru a-l pedepsi pe Burebista, expediţie întreruptă de moartea lui Caesar în anul 44 î. H. urmată, la scurt timp, de moartea lui Burebista.

Un capitol aparte în viaţa lui Burebista îl reprezintă cucerirea litoralului Mării Negre cu oraşele aferente: Olbia, Tomis, Histria şi Mesembria. Aceste oraşe au fost întemeiate de coloniştii greci cu 500 de ani înainte de Hristos, cucerite de romani şi integrate în provincia Moesia. În 55 î. H. Burebista cucereşte aceste oraşe şi teritoriul până la Munţii Balcani.