Oraşul sfânt – Ierusalim

 

În Israel se înalţă, la 800 de metri deasupra nivelului mării, un oraş ce reprezintă, de milenii, centrul lumii. Este vorba despre Ierusalim. În acest oraş trăiesc aproape 800 000 de persoane: majoritatea evrei, aproape 200 000 de arabi, plus câteva zeci de mii de creştini. Din 1950, Ierusalimul aparţine statului Israel, după ce zeci de secole a fost disputat în mod violent de popoare şi armate diferite. În oraş coabitează în prezent două suflete: cel al Oraşului Vechi, paznic al unei lumi în sine, şi cel modern, controversat şi în continuă mişcare, locuit de evrei în partea de vest şi arabi în cea de est.

Dar Ierusalimul nu poate fi redus la locul sacru în care destinul istoric a făcut să se construiască cele mai importante spaţii religioase ale celor trei religii monoteiste legate de Patriarhul Avraam: Zidul Plângerii pentru evrei, Sfântul Mormânt pentru creştini şi Domul Stâncii pentru musulmani. Oraşul Vechi are mărimea unui cartier al unei capitale europene şi este frecventat în timpul zilei de cele mai diverse persoane care lucrează în mijlocul a mii de turişti şi pelerini ce-şi încrucişează paşii printre străduţele înguste, în timp ce seara se goleşte, în aşteptarea căderii nopţii. Istoria sa milenară l-a impus ca fiind un loc haotic, alcătuit din străduţe strâmte, un labirint în care este uşor să te pierzi. Singurul element clar este împărţirea urbanistică în patru cartiere: cel armean, cel creştin, cel evreiesc şi cel musulman. Nu există limite clare, ci doar bariere invizibile. Oraşul este protejat de un zid ce datează din secolul al XVI-lea, lăsat moştenire de un sultan al Imperiului Otoman, Soliman Magnificul. 

Cele şapte porţi

Între cele şapte porţi de intrare în Oraşul Vechi, cea a Damascului este cea mai încărcată de istorie. Pe aici se intră în cel mai mare şi mai populat cartier, cel musulman, animat dintotdeauna de bazarul care-l face să semene cu o piaţă uriaşă. Inima religioasă a cartierului este Haram al – Sharif, cel de al treilea loc ca importanţă a islamismului după Mecca şi Medina, spaţiu sacru unde credinţa musulmană spune că Mahomed s-a înălţat la ceruri. Dar nu toate pietrele din cartier poartă însemnele islamismului.

Tot aici găsim şi locuri legate de istoria creştinismului, precum Via Dolorosa, strada care, cu cele 14 opriri ale sale, stă mărturie a ultimelor momente ale patimilor lui Hristos. Urmând-o, se ajunge inevitabil în cartierul creştin. Străzile pe care locuiesc numai două procente din populaţia oraşului sunt liniştite, tăcute, cu puţine magazine şi un singur punct fundamental: zona Sfântului Mormânt, biserica simbol a creştinismului. Strada Lanţului separă cartierul musulman de cel evreiesc. Dispoziţiile sunt clare: aici trebuie să locuiască numai evrei. Între pieţe şi străzi ordonate, se întâlnesc mai ales sinagogi, şcoli religioase şi centre de studii sacre. Nu poate fi altfel. Aici se găseşte unul din cele mai importante monumente ale iudaismului: Zidul Plângerii, un perete enorm de piatră situat la baza Domului Stâncii. Cartierul armean, în schimb, este cel mai mic şi mai puţin vestit al Ierusalimului. Prin voinţa locuitorilor săi, este o insulă protejată, tăcută, inaccesibilă vizitatorilor. Cei care locuiesc aici îşi revendică mândri două lucruri: faptul că sunt primul popor din lume care a instaurat, în anul 301 d. Hr., creştinismul ca religie de stat şi că au ajuns în Oraşul Sfânt aducând cu ei credinţa strămoşilor. Discreţia domneşte pretutindeni, chiar şi în Catedrala Sfântului Iacob, una dintre cele mai frumoase biserici din Oraşul Vechi. (va urma)

Sursa: Naţional Geographic, Locuri celebre, Editura DeAgostini.