Unii
specialiști susțin că omul modern ar trebui să mănânce un meniu din Epoca de
Piatră.
Dacă am mânca precum strămoșii
noștrii, am fi oare mai sănătoși?
Indienii tsimane din Bolivia își
obțin cea mai mare parte a hranei din râu, din junglă sau de pe ogoarele și
grădinile cultivate după defrișarea pădurii.
E
vremea cinei în Câmpia Amazonului, în zonele joase din Bolivia, iar Ana Cuato
Maito mestecă într-un terci făcut din banane de gătit și manioc dulce, pe focul
care arde mocnit, direct pe podeaua de lut a colibei cu acoperiș de paie, cu
urechea ciulita la vocea soțului ei, în timp ce acesta se întoarce din pădure
împreună cu costelivul său câine de vânătoare. Alăptându-și fetița de câteva
luni în timp ce un băiețel de șapte ani o tot trage de mânecă, pare istovită
când îmi spune că soțul ei, Deonicio Nate, va aduce acasă ceva carne în seara
respectivă. ”Copiii sunt triști că nu avem carne” – îmi spune Maito prin
intermediul unui interpret, alungând țânțarii din jur.
În această zi de
ianuarie, Nate a plecat înainte de ivirea zorilor, cu pușca și maceta, ca să
înceapă cu noaptea în cap drumul de două ore spre pădurea bătrână. Acolo a
scrutat în tăcere frunzișul, căutând maimuțe capucin cafenii și coati, mamifere
asemănătoare ratonilor, în timp ce câinele lui adulmeca terenul, căutând miros
de pescari, un fel de porcușori, sau capibara cărămizii. Cu puțin noroc, Nate
putea să găsească unul din cele mai mari ”pachete” de carne din junglă:
tapirul, un animal cu botul lung și sensibil, cu care râmă în căutarea hranei –
muguri și lăstari tineri, ascunși printre ferigile jilave.
Și totuși, în seara asta, Nate apare din pădure fără un pic
de carne. La cei 39 de ani ai lui, e un tip energic, care nu pare să se lase
prea ușor înfrânt. Când nu vânează, nu pescuiește sau nu împletește frunze de
palmier pentru acoperiș, e în pădure, cioplind o canoe nouă dintr-un buștean.
Dar când ajunge în sfârșit să se așeze și să-și mănânce terciul dintr-un
castron de metal, se plânge că e greu să găsească destulă carne pentru familia
lui: două soții (deloc neobișnuit în trib) și 12 copii. Tăietorii de lemne
sperie și pun pe fugă animalele, iar în râu nu poate pescui fiindcă o furtună
i-a luat canoea.
Povestea lui seamănă cu povestea tuturor familiilor pe care
le vizitez în Anachere, o comunitate de aproximativ 90 de membri ai
stravechiului trib tsimane. E sezonul ploios, când e cel mai greu să vânezi sau
să pescuiești. Peste 15 000 de indigeni tsimane trăiesc în aproximativ 100 de
sate, de-a lungul a două râuri din Câmpia Amazonului, în apropierea orășelului
San Borja, piața lor principală, aflată la 360 de km de La Paz. Dar până la
Anachere faci două zile din San Borja cu o canoe motorizată, scobită, așa încât
tsimane care trăiesc acolo încă își iau cea mai mare parte a hranei din pădure,
din râu sau din propriile grădini.
Călătoresc împreună cu Asher Rosinger, doctorand și membru
al echipei, unul dintre conducătorii grupului fiind antropologul biolog William
Leonard, de la Universitatea de Nord-Vest, care îi studiază pe indigenii
tsimane ca să afle ce conține regimul lor alimentar într-o pădure ecuatorială.
Cercetătorii sunt interesați mai ales de schimbările în starea de sănătate a
amerindienilor, pe măsură ce aceștia se îndepărtează de regimul alimentar tradițional
și de stilul de viață activ, începând să comercializeze produsele junglei
pentru zahăr, sare, orez, ulei și, în cantități tot mai mari, pentru carne
uscată și conserve de sardele. Nu e cercetare pur academică. Descoperirile
antropologilor despre regimul alimentar al indigenilor, de pildă al populației
tsimane, ne-ar putea învăța pe toți ce ar fi mai bine să mâncăm.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu